Cine sunt eu

Sunt Volodia Macovei (și Vasile, prin certificat), m-am născut în 18 februarie 1967 în Bacău, am trăit copilăria, până la primele iubiri, în ritmul mării, în Constanța, apoi am alergat lumea, oprindu-mă, pentru a-mi trage sufletul, în multe locuri care mi-au rămas dragi: Ploiești, București, Oradea, Iași, Chișinău, Petroșani, Deva, Alba Iulia, Arras, Amiens, Paris…

…Ceea ce înseamnă că sunt un om dăruit.

Poate am exagerat cu metoda „greșește pentru a învăța”: evident, nu am greșit atât de des din pricina metodei, ci din neputințe personale și proaste aprecieri și decizii. Am reușit, totuși, să nu sting lumina, să mă ridic, repetat, de pe muchiile ascuțite ale disperării. O cămașă strâmtă de emotivitate și simpatie mi-a tăiat mereu răsuflarea, dar am crezut în următoarea șansă, în îngăduință și iertare aplicate propriei tale ființe.

Am scris mereu – asta ar fi fost viața mea, asta mi-am dorit și am făcut doar la periferie – dar am adunat puțin, doar în trei cărți, și acelea dominate excesiv de emoție și pasiune: Dhea, nume pe care fiica mea l-a transformat în lumea-ntreagă, Peri Physeos, un experiment dur al viețuirii în întrebări fără răspuns, și Al Ayn (nisipuri mișcătoare), o biografie șchioapă a imaginarului în schiță personală.

Proiecte mai mari – cu ținte estetica fricii, resurecții din literatura medievală franceză, estetica minciunii, miracolul timpului pe care ți-l construiești singur, ciudatul dialog al prăpăstiilor Sartre – Sabato, omul care devine Dumnezeu din propriul vid – au rămas tot în lucru, pentru că oboseala vieții pe fugă, argumentul pâinii și argumentul datoriei se impun mereu, ucigaș, atunci când nu alegi să alungi totul din preajma ta și să te trăiești exclusiv pe tine însuți.

Dar drumul, lung sau scurt, până mâine sau până peste un deceniu, două, stă întins înainte. Pe el, totul este posibil.