„Stăpânul fiecăruia este cel care are putere asupra celor dorite sau nedorite de cineva, pentru ca să le producă sau să le împiedice. Aşadar, cel care vrea să fie independent nici să nu râvnească, nici să nu respingă ceva din cele ce stau în puterea altora. Dacă nu face astfel, în mod obligatoriu, devine sclav”. EPICTET, „Manualul”

Pentru Gingaşul Apeiron viaţa, aşa cum s-a împleticit ea printre picioarele lui, nu a însemnat mare lucru. Şi asta datorită nefericitului de cerc ce i-a răsucit stihiile, fără să-i lase timp să înţeleagă ceva.

Povestea Gingaşului Apeiron nu reprezintă altceva decât o colecţie găunoasă şi haotică de întâmplări cu semnificaţii greu de dibuit. O alcătuire deloc temeinică, un soi de alergare de nori pe un cer şi-aşa destul de plumbuit. Toate celelalte fiinţe şi lucruri petrecute prin acest traseu existenţial lipsit de rost s-au arătat atât de îndepărtate, atât de transparente încât nici acum nu ştiu dacă ele au existat aievea sau au fost mici fulguraţii, himere ce pot fi dobândite uşor atunci când individul se dovedeşte a fi un corp universal lipsit de orice fel de legături. Uitându-mă în urmă şi recitind însemnările Gingaşului Apeiron înţeleg din ce în ce mai puţine lucruri şi, paradoxal şi disperat, mă regăsesc în cenuşa acestor poveşti din ce în ce mai adânc.