Un proiect mai vechi la care am lucrat destul de puţin, dar care îşi va găsi curând, sper, timpul de scriere... Un roman care ţinteşte mai puţin acţiunea amplă şi mai mult reacţiile psihologice paradoxale, alienarea care poate deveni obişnuinţă din ce în ce mai uşor... Aici este un fragment de debut... Pe măsură ce mai apare ceva o să postez aici şi alte fragmente...

Drumul pe munte devenise imposibil. Abia răsărise soarele şi nori grei începeau să se adune pe vârfuri şi să coboare. Frigul îi intrase bine în oase, aproape nu-l mai simţea. Aşezat pe o bucată palidă de verdeaţă, Jan Febrel încercă o gură de apă din gamela militărească. Metalul înnegrit îi arse buzele crăpate. Urca de două zile şi nu mai dădea de cărarea spre ceea ar fi trebuit să se arate, orăşelul de munte spre care îl îndemnase un pădurar. Reuşise cu greu să scape de furioşii din cele două maşini ale poliţiei care îl urmaseră cale de mai mulţi kilometri. Deşi pădurarul mirosise ceva necurat, se arătase extrem de îndatoritor, hrănindu-l cu supă de pui şi burduşindu-i rucsacul cu brânză, pâine şi conserve de peşte. Undeva, aproape de rădăcina piscurilor abrupte ale Pirineilor, Febrel trebuia să găsească un drum către Arcadia, un orăşel ascuns de stânci, cu acces omenesc numai din ţara vecină.