|
Nisipul cavalerului de fier
trist și pierdut cavalerul cu mușchi
îndesați sub armura cetății de fum
odinioară salvator de suflete grele de femei cu
virtutea-ncurcată-n povești
odinioară model de rostit pe sub corturi mărete
odinioară călărind bidivii albi încercați
cavalerul de fier moare acum sub
rugina lumilor dispărute
și armură
în fiecare zi când nisipul răsare-n
luminile de sub muntele alb
cavalerul de fier caută urmele
struțului Tamarillo bătrânul deșertului alergând spre
niciunde
și urlă cavalerul de fier ca la ultima moarte:
“faima mea Tamarillo acoperă nisipurile și
tac monștri de foc atunci când mă-ntunec
ai adus moartea Tamarillo când i-ai învățat pe toți
să scrie
să citească și
să se apere singuri
faima mea Tamarillo crește
te-am citit struț blestemat ești
umbra
aceea răsucindu-se prin spatele meu ești
junghiul acela rece care mă pune-n genunchi
dar mă ridic struțule mă ridic și îți cer
luptă dreaptă
de aceea Tamarillo
dă-mi înapoi femeile și
bărbații ce-mi bântuie amintirile dă-mi
strălucirea armurii și
alungă apa ce îmi arde măruntaiele”
în fiecare zi când
nisipurile își schimbă fața
cavalerul de fier pornește la drum
scriind fraze celebre care
mor înainte de a fi citite
împrăștiate de un vânt ciudat
ca o aripă de struț încurcat
|
