Duhule, duhule chior, iar mă vizitezi noaptea și-mi spui că trăiesc degeaba? Cum se poate, duhule chior, să mă vezi noaptea și să-mi ucizi zilele? Ieri, de exemplu, am scris de treizeci și trei de ori: “Am un duh chior și mă rog să-i revină vederea, să mă privească bine și să descopere că viața mea are sens!”

Tot ieri, am scris următoarea Rațiune de A Fi: “Rațiune de A Fi Numărul Unu: Întotdeauna descoperim, cu furie, că de trăit am trăit într-o altă lume, sub o altă formă, iar ceea ce facem acum reprezintă un spasm dureros, necesar, drept compensație pentru idilica existență anterioară!”

(din “Notele despre viață” ale Stângaciului Brallina, călugăr independent de pe Muntele Alb, scrise pe piele de vițel)