Cu ceva ani în urmă, deși nu foarte tânăr, dar încă „pofticios la facere”, am pus în scripte un proiect care se numea „Omul care devine Dumnezeu”.

Pornind de la un bătrân din Costești care făcea troițe și a ridicat propria capelă, ar fi trebuit să fie un documentar grozav despre creștin și păgân în melanjul simplu al istoriilor unui spațiu fascinant, județul Hunedoara, mai exact în încadratura de la Valea Regilor din Munții Orăștiei, coborând peste misterioasa Valea a Luncanilor și oprindu-se acolo unde istoria s-a schimbat și unii ne-au spus că suntem fie latini, fie slavi, fie adjuvant huni...

Dar nu asta e povestea...

Mare parte din proiect s-a realizat, în sensul că s-au făcut filmări absolut unice în spații deosebite... Cu ajutorul lui Nunu (Vladimir Brilinski pentru relevanță), am reușit să găsim (împreună cu echipa de filmare) spații și informații absolut inedite. Din păcate, a existat un moment în care acest proiect a fost blocat.

Poate din răutate, poate din neștiință, poate din lăcomie, poate din prostie, poate pentru că așa trebuia să fie... Nu merită comentat și nici dat vina pe cineva anume. Sensul direct este că proiectul a murit. Filmările în brut încă există (sper) în arhivele unei mari televiziuni. De-a lungul anilor m-a nedumerit faptul că nimeni nu a luat materialul existent deja pe mai mult de 12 casete video să meargă mai departe cu proiectul. Am văzut că au folosit din filmări unele imagini pentru „știri de senzație”... trist...

Acum, ce a fost a fost...

Ideea acestei amintiri este alta... Încerc de mult să scriu o carte în care să pun - demers ingrat -, spaimele, încercările, reușitele-nereușitele mele legate de credință... Traseul meu, evident inexact, între creștinism, budism, islam, politeism inspirat, atemporalitate, fatalism sau semnul arhitectural universal ar merita un gest scriitoricesc chiar și numai ca exemplu din care unii ar putea exclude căile inerte și ar învăța ceva...

...După mai multe proiecte pe care nu le pot duce la capăt, din motive simple și molfăitoare, simt nevoia unui proiect care să îmi ucidă timpul, care să mă oblige, care să mă facă să mor de rușine dacă nu... M-am gândit că, dacă fac public acest gând, poate devin mai responsabil și mă oblig pe mine însumi să fac ceva... sună puțin penibil, dar am vârsta la care nu îmi mai este teamă să devin penibil...

„Omul care devine Dumnezeu” nu va mai fi documentarul „vieții mele” la care am visat... Din păcate, nu mai poate fi... Dar poate fi o poveste despre ceea ce nu poate un om să prevadă despre el însuși: începutul și sfârșitul! Sau despre alte lucruri asemenea...