Poeme de Radu Gyr

Florile

Sunt flori ce-ți ies în drum să te sărute
să-ți gângure crâmpeie de voroave.
Altele mici și proaste și gângave
au ochi adânci și-ntrebători de ciute.

Unele cântă, altele spun snoave,
cârciumărese zvelte și limbute.
Sunt flori ce parcă tremură lăute
se spovedesc și-nchină cruci firave.

Sunt flori cu străluciri de spade goale,
flori cu obraji și gene lungi de îngeri,
flori îmbrăcate-n platoșe și zale,
flori prăbușite-n lacrimi și înfrângeri,
flori ce te mustră și te-nfruntă-n cale
și flori care te iartă că le-nsângeri.

Știu că sunt lut

Știu că sunt lut, dar nu știu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoată mir din mărăcine,
din bălării, împărtășanii.

Minunea mea se-ntâmplă vie
din mofturi mici și biete fleacuri…
Un colț de-al meu e-o-mpărăție,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.

De nu strâng mările în brațe,
prin câte-o baltă tot deretic
și gheara mea tot stă să-nhațe
din orice taină câte-un petic.

Si dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, încalte
de-o șchioapa-n aer tot cutează
peste cotețe să mă salte.