Tare răutăcioşi mai sunt oamenii pe lumea asta! Aţi văzut ce l-au mai scuturat, unii şi alţii, pe bietul şef pesedist Geoană? Şi nu neapărat aşa tare pentru lamentabila prestaţie politică de la alegerile prezidenţiale, ci pentru concediul exotic caraibean la care s-a dedat cu oarece nonşalanţă. Deh, ciudoşii aştia care n-au avut concediu, ciudoşii ceilalţi ce nu îşi permit să facă un concediu pe schema “laguna albastră” şi alţi ciudoşi care vor scaunul de preşedinte la partid. Valurile de ciudoşi abătute spre din ce în ce mai palidul lider social-democrat îmi inspiră, cumva, milă.

La urma urmei, ce dacă Geoană a reuşit să facă din social-democraţia românească o glumă proastă?

Un text care, prin simplitate şi putere, poate găsi tainiţe rare în sufletul omului obişnuit... O lectură fără de care viaţa este, cu siguranţă, mult mai săracă... (V.M.)

POVESTIREA ÎNTÂI

Din mila lui Dumnezeu sunt creştin, după fapte, un mare păcătos, iar după starea socială, un pelerin fără adăpost, care umblă din loc în loc. Toată averea mea este o traistă cu posmagi, iar în sân am Sfânta Biblie. Asta-i tot ce am.

În săptămâna a 32-a după Rusalii, am ajuns la biserică, să mă rog. Se citea Apostolul, din Epistola către Tesaloniceni, în care se spune: „Rugaţi-vă neîncetat!” (I Tes. 5, 17). Aceste cuvinte s-au întipărit în chip deosebit în mintea mea şi am început să mă gândesc cum s-ar putea să te rogi neîncetat, când fiecare om are neapărat nevoie să se îndeletnicească şi cu alte treburi pentru a se putea întreţine. Am cercetat Biblia şi am văzut acolo cu ochii mei cuvintele pe care le-am auzit, şi anume că trebuie să ne rugăm neîncetat, să ne rugăm în orice vreme în Duhul (Efes. 6, 18), să ridicăm mâinile la rugăciune în orice loc (I Tim. 2, 8). M-am tot gândit, dar n-am putut înţelege.

Aș fi vrut să nu mai scriu despre politică, nici măcar un rând... Dar voința mea nu face față unei avalanșe obositoare de fapte, evenimente, informații, discursuri, dispute... un amalgam de subcultură, nefiresc, grosier, subuman îmi fură din timpii de observație diurnă și, poate, câteva cuvinte puse aici ar putea avea efectul benefic al unei spălături stomacale la vremea ei.

Numai că nu știu cum să pun greața ce mă cuprinde într-o formă de înțeles. Nici nu îmi trece prin minte să developez sila imensă pe care mi-o provoacă un personaj ca Traian Băsescu, lamentabil în ultima vreme, miorlăitor, parșiv și disperat ca un animal rănit, încolțit fără scăpare, dar încă plin de dorința de a reveni la putere pentru a se răzbuna pe toți și pe toate. În aceeași măsură, nu îmi propun să vorbesc despre Mircea Geoană, un personaj trist, de gumilastic, cu inteligența - câtă o fi - vândută unor păpușari debili de talia lui Vanghelie.