Duhule, duhule chior, iar mă vizitezi noaptea și-mi spui că trăiesc degeaba? Cum se poate, duhule chior, să mă vezi noaptea și să-mi ucizi zilele? Ieri, de exemplu, am scris de treizeci și trei de ori: “Am un duh chior și mă rog să-i revină vederea, să mă privească bine și să descopere că viața mea are sens!”

Tot ieri, am scris următoarea Rațiune de A Fi: “Rațiune de A Fi Numărul Unu: Întotdeauna descoperim, cu furie, că de trăit am trăit într-o altă lume, sub o altă formă, iar ceea ce facem acum reprezintă un spasm dureros, necesar, drept compensație pentru idilica existență anterioară!”

(din “Notele despre viață” ale Stângaciului Brallina, călugăr independent de pe Muntele Alb, scrise pe piele de vițel)

Numai mie mi se pare că e ceaţă în jur?
Nu tot timpul şi nu legat de vreme sau de stare. Doar atunci când stau liniştit şi vreau să îmi amintesc ultimele minute sau ultimele zile sau ultimii ani... Atunci când încerc să refac o bucată de timp peste care am trecut, totul se învăluie într-o ceaţă lăptoasă... Chiar şi o greutate anume pare să se aşeze undeva pe spinare... Se întrevede ceva, dar prea puţin în detalii în clar, prea puţin din care să scoţi siguranţa unui eveniment. Se înţelege câte ceva, dar nimic nu pare sigur... Şi atunci, mi-e greu să spun că e totul aidoma a ceea ce am trăit. Apar îndoieli mari privind veridicitatea faptelor, a detaliilor. Nu mai sunt sigur de nimic. Şi atunci, cum aş putea să judec, să mă judec în deplină siguranţă şi onestitate a analizei?

HRISTOS A ÎNVIAT!